Pe Valea de Sus a Ialomiţei sunt sate care se mândresc cu documente scrise acum patru-cinci sute de ani. Dar, chiar atât de vechi fiind, aceste înscrisuri ne spun foarte puţin despre data întemeierii lor. Vechimea satelor din această zonă este atestată însă de alte mărturii, nescrise, pe care vitregiile timpului nu le-au putut distruge.

Limba vorbită de localnici şi, mai ales toponimia, sunt mărturii autentice care urcă vechimea acestor sate până în epoca romană şi chiar dincolo de ea, la strămoşii noştri geto-daci, din a căror limbă au rămas până astăzi foarte multe denumiri.

Primele veşti despre Vulcana aflăm dintr-o Carte domnească dată de voievodul Radu ŞERBAN la 20 ianuarie 1604. Ea certifică stăpânirea lui Vintilă, postelnicul din Săteni, asupra localităţilor Vulcana şi Săteni (actuala localitate Doiceşti). Hrisovul dovedeşte că voievodul Vlad ŢEPEŞ a cumpărat "satul Vîlcana, tot şi cu tot hotarul din câmp şi din pădure şi din apă şi din vatra satului şi de pretutindeni," pentru aceasta plătind suma de 80 000 de aspri. De la cine a cumpărat Vlad ŢEPEŞ satul Vîlcana, nu ştim; aflăm doar că voievodul îşi înzestrează sora, Alexandra, cu cele două sate. De aici, timp de o sută de ani, nici un document nu mai menţionează nimic despre aceste locuri.

Cartea dată de Radu ŞERBAN e importantă în primul rând pentru că ne arată existenţa satului Vîlcana acum mai bine de 500 de ani şi, în al doilea rând, că ne lămureşte de ce locuitorii lui nu ne-au lăsat nici un zapis, nemaiavând drept nici asupra pământului, nici asupra propriilor persoane.